Floare de Colt Hotel 3*

Nordul Moldovei, Romania

Cheile Bicazului – Piatra Neamț – Gura Humorului - Muzeul Oului din Vama - Manastirile pictate – Manastirea Putna - Chilia Daniil Sihastru – Marginea - Falticeni - Suceava – Botosani - Ipotești - Cernauti- Hanul Ancutei

Albastrul de Voroneț al mănăstirilor pictate din Bucovina merită sorbit din priviri acolo unde a luat naștere; căci orice poză, oricât de bună, nu va reuși să surprindă nuanța sa la fel de bine ca privirea încântată a călătorului. De la mistica oului închistrat cu arhaice simboluri huțule, la țesături și pânzeturi naturale, de la iile-poveste sau casele din Ciocănești aidoma ornamentate, la ceramica neagră de Marginea, Bucovina te va cuprinde treptat și te va lăsa fără grai. Noi încă suntem surprinşi de bogăţia culturală a Bucovinei și te invităm să descoperi alături de noi istoria uneia dintre cele mai frumoase regiuni ale țării.

Ce te va încânta în această călătorie
•Capela Sixtină a Estului… descoperi de ce pictura Voronețului a fost supranumită așa și care e țara care ar fi vrut să cumpere și ulterior strămuta, sfântul lăcaș
•Traseul prin mirificele Chei ale Bicazului, întretăiate de stânci golașe de calcar, înalte de 300 m
•Apusul de soare care prinde contur, nu doar la Delavrancea-n carte, dar și în realitate La Suceava, în Cetate
•Cum și mai ales cu ce au fost mixate culorile vegetale sau minerale din frescile exterioare? Afli parte din secrete, prin mărturii concrete
•Plimbarea pe pietonalul Olga Kobyleanska din Cernăuți și nucleul de românitate, găzduit de Institutul Eudoxiu Hurmuzache

Ziua 1: Cheile Bicazului – Piatra Neamț - Gura Humorului (aprox. 520 km)
Plecăm din București dis-de-dimineață. Orele prânzului ne surprind în pitoreasca zonă a munților Hășmaș astfel încât, cu entuziasmul activat de peisaj, ne pregătim aparatele de fotografiat. Imortalizăm atracțiile spectaculosului defileu al Cheilor Bicazului și Piatra de Altar, imagine-simbol cu trecut legendar. Oprim pentru delicatese locale, în imediata apropiere a Lacului Roșu și apoi ne continuăm traseul prin Ținutul Neamțului. Admirăm telecabina suspendată, în drum spre Cozla, în timp ce povestim despre Petrodava. Pentru că drumul nostru trece prin Piatra Neamț, profităm de ocazie și vizităm Curtea Domnească și Turnul lui Ștefan cel Mare. Sosim în Gura Humorului spre seară și ne bucurăm pentru urmatoarele 4 nopți, de atmosfera tipic bucovineană.

Ziua 2: Muzeul Oului din Vama - Moldovița – Sucevița - Marginea- Mănăstirea Putna - Chilia lui Daniil Sihastru - Dragomirna (220 km)
O zi în care ne lăsăm ghidați în tainele celor mai spectaculoase mănăstiri din Bucovina, dar și prin mesteșugurile locale. Mărturii istorice de o excepțională valoare, armonios integrate în peisaj, mănăstirile pictate din Bucovina sunt considerate, pe drept cuvânt, capodopere ale artei și arhitecturii mondiale, multe dintre ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO. Trecem poarta celor mai frumoase dintre ele: Moldovița, Sucevița și Dragomirna, fără a uita de Putna lui Ștefan cel Mare. În drumul spre Moldovița ne abatem spre Muzeul Oului din Vama, loc fascinant, grație colecției inedite cu mii de exponate. Mii de exponate și-un singur cuvânt cheie - migală. Participăm la o prezentare pentru a înțelege tehnica și simbolistica procedeului de închistrare. Pentru cei care au ocazia să ajungă în Bucovina, Chilia lui Daniil Sihastru din apropierea satului Putna și atelierul de ceramică neagră din Marginea, unde vedem ultimii olari tradiționali în acțiune, sunt obiective care nu pote fi ratate.

Ziua 3: Fălticeni - Ipotești – Botoșani – Suceava (190 km)
Pășim pe urmele lui Ion Irimescu, unul dintre cei mai importanți sculptori români ai ultimei jumătăți de secol, în Muzeul de Artă din Fălticeni. Fălticeni e prin excelență acel recipient mic în care se păstrează esențele tari. Depun mărturie o Galerie a Oamenilor de Seamă și trei muzee unicat. Apoi către Ipotești, pentru a vedea casa copilăriei poetului Eminescu. Drumul trece cât nici nu clipești pentru că despre Eminescu e lesne să vorbești, iar discuțiile se nasc interactiv și cu patos firesc. Despre copilărie, curiozități de autodidact, animozități ocazionale, povești de iubire, diferențele marcante dintre poet și gazetar, sau teoriile sfârșitului trist, nimic nu e de omis. Poposim ulterior în Botoșani, pentru un tur pietonal prin centrul vechi, admirând superbele case reabilitate și ascultând povestea comunităților evreiești sau armenești, fără de care orașul moldav n-ar fi întrunit trăsături la fel de pitorești. Încheiem ziua la Suceava, oraș încărcat de istorie în care influența și moștenirea lui Ștefan cel Mare se face resimțită parcă mai tare. Trecem poarta Cetății Domnești, luând urma istoriilor despre tezaurul pierdut, portari hătmani de ispravă, atacuri polone sau otomane, dar și unele contemporane. Încheiem turul cu o plimbare pe ulițele Satului Bucovinean.

Ziua 4: Cernăuți (aprox. 230 km)
Excursia de azi (extracost) ne poartă dincolo de graniță la Cernăuți, parte din Bucovina istorică, care, dacă ar mai fi aparținut de România, ar fi fost unul dintre cele mai frumose oraşe al ţării. Ți-e peste mână și suflet să treci pe lângă Codrii Cosminului cu un pașaport știind că ai înainte și lași în urmă tot al țării corp, dar odată ajuns, orașul acesta în triplu strat, românesc, sovietic și austriac te va intriga. Universitatea din Cernăuţi te pironeşte locului, imediat cum dai cu ochii de ea. Monumentala clădire arborând trei corpuri de cărămidă roşie, alei de prundiş şi parc amenajat are aliura unui campus englezesc. Farmecul urbei e greu de egalat și merită surprins la pas. Ne plimbăm așadar agale pe străduțele pitorești descoperind moștenirea eterogenă, dar și amprentele pur românești.

Ziua 5: Humor – Voroneț - Hanul Ancuței - București (490 km)
Nu părăsim al Bucovinei pridvor făra încă o dublă descindere monahală la Humor și Voroneț. Încetinim pasul înaintea renumitei fresce în cinci registre pentru a analiza minunata disonanță între tehnicile picturii zis-naive și amploarea materialul informativ creativ inserat. Ca ultim popas bucovinean, Hanul Ancuței rămâne imaginea, nostalgic suprinsă în scriitura sadoveniană, cea mai de seamă. Atrași de miresmele îmbietoare gustăm cu nesaț vinul și bucatele locale. Luam la final o pereche de poale-n brâu ca sufertaș și pe aici ț-e drumul! spre…oraș. Ajungem în București în cursul serii.

Hotel Floare de Colț 3+
www.hotelfloaredecolt.ro

Localizare
Hotelul Floare de Colț este situat în natură, în localitatea Mănăstirea Humorului, la 2 km de Mănăstirea Humor.

Facilitățile hotelului
Hotelul dispune de restaurant, bar, grădină, terasă, tenis de masă și loc de joacă  pentru copii. Internet wireless este disponibil în întregul hotel şi este gratuit. Restaurantul oferă specialităţi bucovinene şi preparate internaționale.

Facilitățile camerelor
Camerele recent renovate dețin următoarele facilități: TV prin cablu, telefon, acces gratuit la internet. Camere sunt dotate cu băi moderne cu duș sau cadă, cosmetice de baie, și uscător de păr.

 

vezi mai multe

•4 nopți de cazare la hotel 4* în Gura Humorului
•Mic dejun si cina + un pahar de apaa si vin la masaa
•Seara campeneasca cu muzica de petrecere și bucate alese
•Vizite conform descrierii
•Transport cu autocar/ microbuz
•modern, cu climatizare
•Ghid iinsotitor pentru intreaga perioada

vezi mai multe

•Asigurarea storno
•Taxe si cheltuieli personale
•Intrarile la obiectivele turistice
•Excursiile opționale


Reduceri si suplimente
• Supliment SGL: 50 euro
• Reducere a 3-a persoana: 10 euro
• Copil 0-2.99 ani: gratuit
• Copil 3-11.99 ani: plateste doar 50 euro (in camera cu 2 adulti, fara pat suplimentar)
• Persoanele cu varsta sub 55 ani beneficiaza de aceleasi tarife la programele Senior Voyage Romania.

vezi mai multe

Excursii optionale neincluse in tarif
•În vizită la Cernăuți: 25 euro/ persoană
•Pentru excursia în Ucraina, turiștii au nevoie de pașaport valabil minim 6 luni de la data terminării călătoriei

Bonusuri Senior Voyage Club Card
•Intrarea la Mănăstirea Voroneț
•Intrarea la Casa Memorială Mihai Eminescu, Ipotești
•Pentru a putea beneficia de bonusurile Senior Voyage, cardul trebuie prezentat ghidului în momentul vizitării obiectivelor

vezi mai multe

Alege localitatea de plecare