Barcelona si Costa Brava Barcelona – Girona – Figueres – Empuriabrava – Tarragona – Sitges – San Sebastian – Montserrat
Barcelona Girona Figueres Empuriabrava Tarragona Sitges San Sebastian Montserrat
 
Descriere

Cu traditii si chiar o limba distincta fata de restul Spaniei, Catalonia, destinatia fascinanta care ne va incanta in aceasta vacanta, se simte altfel decat restul Spaniei. Barcelona este poate cel mai atractiv oras al Spaniei, iar Costa Brava cea mai mare atractie a regiunii. Dar vom descoperi, de asemenea, arhitectura distincta si unica, opere de arta semnate de cei mai faimosi artisti ai lumii, mancare fenomenala, peisaje de vis, toate repere ale unei calatorii care promitem ca nu o vei uita curand.

Ce te va incanta in aceasta calatorie 
• Contemplarea capodoperei moderniste a lui Gaudi, Sagrada Familia
• Plimbarea pe strazile din Barri Gòtic, feericul cartier vechi al Barcelonei
• Bucuria de a asista la un spectacol de flamenco live
• Calatoria prin Muntii Montserrat si vizita la manastirea veche de 1000 de ani
• Plajele de pe Costa Brava, fara indoiala, cea mai frumoasa dintre cele trei coaste de vacanta din Spania
• Figueres si cea mai mare colectie de opere ale lui Salvador Dalí din lume
• Calatoria in trecutul antic, in Tararagona, vechea capitala a Hispaniei
• Gustul fructelor de mare pe toata Costa Brava, la gratar sau in paella

Bine ai venit in Barcelona! Soarele ne intampina la hotelul nostru din Costa Brava, in imediata apropiere a Barcelonei, locatie ideala pentru explorarea regiunii Catalane. Dupa ce ne acomodam cu camera de hotel, avem intalnire cu ghidul si grupul de aventurieri cu care vom impartasi experientele care ne asteapta in aceasta vacanta. Dupa o scurta intalnire de informare, te poti decide ce excursii optionale alegi pentru urmatoarele cateva zile, daca nu ai facut-o inca din tara. Pentru o mai buna planificare a programului turistic, recomandam rezervarea excursiilor optionale din tara.

Luna Club Hotel & Spa 4*

Localizare
Hotelul este situat la nord de Barcelona, intr-o zona linistita, intre statiunile Santa Susanna si Malgrat de Mar. Luna Club se afla la doar 250 de metri de plaja din Malgrat de Mar si la aproximativ 5 minute de mers cu masina de centrul orasului. 

Facilitatile hotelului
Complexul are 2 piscine, una interioara si una exterioara, deschise pe tot parcursul anului, plus o piscina pentru copii. Restaurantul hotelului ofera preparate din bucataria catalana. Oaspetii se pot relaxa in gradina hotelului sau la cele doua baruri cu terasa. Hotelul ofera cursuri gratuite de yoga, pilates, tai chi si watsu. La un cost suplimentar, oaspetii se pot destinde cu masaje. Internet wireless este disponibil in intregul hotel si este gratuit. 

Facilitatile camerelor
Camerele sunt dotate cu balcon, aer conditionat, telefon, frigider, televizor LCD cu canale prin satelit, birou si internet wireless. Baile private includ articole de toaleta gratuite si uscator de par.

 

vezi mai multe

•7 nopți cazare la hotel 4* pe Costa Brava, langa Barcelona
•Mic dejun si cina + un pahar de apa si vin la masa
•Transport avion București – Barcelona – București
•Taxele de aeroport
•Transfer aeroport–hotel-aeroport
•Tur panoramic de Barcelona
•Vizite ghidate conform descrierii
•Asistenta turistica pentru intreaga perioada care include preluarea si insotirea turistilor catre si de la hotel, organizarea excursiilor optionale si suportul la destinatie

vezi mai multe

•Taxa stațiune: 1,20 €/zi/persoana, va fi achitata la hotel (taxa este valabila in momentul publicarii programului, dar poate suferi modificari, fiind independenta de agentia de turism)
•Asigurarea medicala de calatorie si asigurarea storno
•Intrarile la obiectivele turistice
•Mese de pranz
•Cheltuieli personale
•Excursiile opționale
•Aparat audio pentru tururile ghidate: 1,5 €/ persoana/ zi


Reduceri si suplimente
 • Supliment SGL: 150 euro
• Reducere a 3-a persoana: 15 euro
• Copil 0-1.99 ani: 95 euro (taxa de aeroport)
• Copil 2-11.99 ani: reducere 100 euro (in camera cu 2 adulti, fara pat suplimentar)
• Persoanele cu varsta sub 55 ani care nu au insotitor peste 55 ani achita un supliment de 50 euro

vezi mai multe

Excursie gratuita Barcelona tur panoramic
Luam un prim contact cu orasul de pe coasta Mediteranei, unul dintre marile centre culturale ale Europei, ai carui locuitori inspira prosperitate, incredere si un rafinament pe care nu le mai intalnesti aproape nicaieri altundeva in Spania. Descoperim locurile emblematice ale Barcelonei printr-un tur panoramic cu autocarul. Incepem cu o oprire in zona mai inalta a orasului, Dealul Montjuïc, unde ni se deschide o panorama asupra metropolei. Continuam turul cu autocarul si trecem in revista Stadionul Olimpic, Muzeul National de Arta Catalana, Fantana Muzicala, Piata Spaniei, Universitatea, Piata Cataluniei, Torre Agbar si multe alte atractii. Turul panoramic se va realiza in prima zi de program, pe drumul dinspre aeroport spre hotel.
 
Excursii optionale

• Barcelona Istorica: 55 €/persoana  
• Barcelona lui Gaudi: 79 €/persoana (include intarea la Sagrada Familia si Parcul Güell)  
• Montserrat: 60 €/persoana  
• Girona, Figueres si Empuriabrava: 55 €/persoana 
• Costa Dorada - Tarragona, Sitges si San Sebastian: 55 €/persoana 
• Reducere 15% la pachetul de excursii optionale la achizitionarea in avans, din tara, a intregului pachet de excursii optionale.
• Reducere 10% la pachetul de excursii optionale la achizitionarea in avans, din tara, a 3 excursii optionale.

• Tarifele excursiilor optionale includ transportul cu autocarul pe traseul indicat si ghidajul. 
• In cazul in care nu este altfel mentionat, excursiile optionale nu includ vizite interioare ale obiectivelor, plimbari cu barca, degustari sau mese de pranz.
• Tarifele excursiilor optionale sunt valabile in momentul publicarii programului, dar pot suferi modificari independente de agentia de turism.
• Pretul oferit in momentul rezervarii, inclusiv orice crestere sau reducere aplicabila in acel moment, este pretul garantat.
• Grupul minim pentru a organiza excursiile optionale este de 20 persoane. 
• Excursiile optionale se achita online, in agentie sau la ghid.
• Recomandam rezervarea excursiilor optionale din tara pentru o mai buna planificare a programului turistic.

Barcelona Istorica
Dedicam aceasta zi capitalei Cataloniei. Incepem turul cu emblema orasului, Sagrada Familia, pe care o admiram la exterior si promitem sa revenim pentru a o vizita pe indelete din interior. Poposim apoi in Ciutadella, cel mai frumos parc al metropolei catalane, dupa care suntem condusi catre unele dintre cele mai emblematice atractii ale Barcelonei. Prima este manastirea medievala Pedralbes, inconjurata de o gradina de o frumusete rarisima. Cea de a doua este insusi altarul fotbalului catalan, Camp Nou, celebrul stadion al echipei FC Barcelona. Apoi ne indreptam catre Barrio Gotico, cartierul istoric al Barcelonei pentru un tur pietonal pe strazile pline de culoare. Ajungem la Catedrala, Palatul Viceregelui, Plaça de Jaume I si Plaça Reial, cea mai eleganta piata a Barcelonei, unde admiram lampadarele proiectate de Gaudi. Ne luam un moment de ragaz in cea mai veche si fotogena piata a orasului, Mercat de la Boqueria. In apropiere avem intalnire cu La Rambla, cea mai faimoasa strada pietonala din Barcelona, un loc de o efervescenta uluitoare, unde cu siguranta, e imposibil sa nu fim tentati de magazinele de renume sau de cele de suveniruri. Fie te lasi curpins de febra cumparaturilor, fie urmaresti spectacolul care se desfasoara in fata ochilor. Sunt prea multe de vazut intr-o singura vizita. Deci, facem asa cum trebuie si promitem sa revenim urmatoarea zi, pentru intalnirea cu Barcelona lui Gaudi. 

Barcelona lui Gaudi
Pentru multi vizitatori ai orasului, Barcelona se confunda cu arhitectura unica a lui Gaudi. In aceasta excursie putem admira la interior cele mai importante lucrari ale lui Gaudi, artistul care si-a pus intr-un mod atat de spectaculos amprenta asupra Barcelonei: Sagrada Familia si Parcul Güell. Dimineata ne grabim sa fim in fata impresionantei La Sagrada Familia, visul lui Gaudí si una dintre cele mai emblematice creatii ale sale. Acesta este proiectul in care arhitectul a investit cam tot ce avea in ultimii 16 ani din viata, lasandu-le mostenire barcelonezilor un edificiu monumental, unic, dar si datoria morala de a o finaliza. Dupa vizita la interior, continuam turul cu Parcul Güell, construit de Gaudí in partea inalta a orasului. De aici mergem pe bulevardul Passeig de Gràcia care impresioneaza prin multitudinea de cladiri elegante cu arhitectura modernista, cum ar fi La Pedrera si Casa Batlló, doua dintre cele mai frumoase case ale lui Gaudi si opriri esentiale intr-un tur de Barcelona. Timp liber pentru a vizita la alegere una dintre cele doua case (biletul de intrare nu este inclus in tariful excursiei). Vom termina in partea moderna a Barcelonei, numita Barceloneta, unde vedem Portul Olimpic, plaja si cartierul pescarilor. 
Pentru a putea organiza aceasta excursie si a evita cozile lungi, biletele trebuie achizitionate online in avans. De aceea, pentru a participa la aceasta excursie este necesara inscrierea din tara.

Girona, Figueres si Empuriabrava   
Astazi ne indepartam de Barcelona, motivati sa descoperim Girona si Figueres, doua dintre cele mai pitoresti orase pe Costa Brava, si Empuriabrava, un oras luxos, cu o retea de canale navigabile care ne amintesc de Venetia. 
Mai intai, vizitam orasul istoric Girona. Ne vom pierde in labirintul de strazi, poposim la Catedrala din Girona, vedem casele colorate de-a lungul raului Onyar si vom calatori prin cel mai bine conservat cartier evreiesc din Europa. 
In continuare, mergem pe urmele geniului suprarealist Salvador Dalí pana la Figueres, langa granita cu Franta. Vizitam locul unde s-a nascut Dalí, precum si legendarul muzeu dedicat marelui artist, proiectat de Dalí insusi pe ruinele unui vechi teatru municipal. Incercam sa intram in mintea flamboaianta a artistului in timp ce admiram vasta colectie a operei sale, inclusiv unele dintre cele mai ciudate artefacte imaginabile. 

Dupa cateva ore petrecute in Figueres, ne indreptam spre Empuriabrava. Istoria zonei, odinoara un loc dezolant, mlastinos, incepe cu viziunea unor investitori care au intrezarit perspectiva unei statiuni moderne. Oamenii si-au indeplinit visul de a construi case mari, confortabile, luxoase in tot orasul, cu debarcader si ambarcatiune in fata fiecarei case. Practic, in loc de alei, in aproape tot orasul sunt canale de navigatie, iar mijlocul de transport cel mai intalnit sunt barcile cu motor. Avem ocazia sa exploram cei 25 de kilometri de canale si de a naviga prin oras cu o croaziera de o ora (extracost). Vedem printre altele, vilele luxoase ale unor celebritati cum ar fi George Clooney sau Lionel Messi. 

Costa Dorada: Tarragona, Sitges si San Sebastian
Dupa micul dejun ne urcam in autocar si calatorim inapoi in timp in Tarragona, capitala antica a Hispaniei. Datand din secolul al II-lea i.Hr., vechiul oras-port Tarragona are de oferit secole de istorie si farmec vizitatorilor. Orasul gazduieste si unul dintre cele mai importante si bine conservate situri arheologice romane din Spania, Patrimoniu Mondial UNESCO. Mai intai oprim pentru a admira „Podul Diavolului”, un impresionant apeduct de 217 metri lungime si 26 de metri inaltime, exemplu spectaculos al ingineriei civile romane. Apoi facem un tur pietonal in atractivul centru medieval pentru a vedea Amfiteatrul Tarragona si Forumul Roman. Aflam la fata locului despre castellas, sau castelele umane, sport aparut in secolul al XVIII-lea langa Tarragona si raspandit in alte parti ale regiunii. Apoi ne oprim in Plaça de la Font pentru a savura fructe de mare proaspete la gratar, de la una dintre numeroasele restaurante care marginesc piata. 
In a doua parte a zilei ne bucuram de farmecul modernist al Sitgesului, supranumit si „Saint Tropez-ul Spaniei”. In Sitges intalnim o atmosfera boema si plina de viata, intr-un decor aproape idilic in care casele traditionale ale pescarilor alterneaza cu buticuri, restaurante cochete, muzicieni si artisti stadali. Orasul Sitges isi datoreaza faima, intr-o mare masura, plimbarilor idilice pe malul marii. Asa ca noi vom face intocmai, iar pe traseu vom vedea biserica San Bartolomé si Santa Tecla, Scara Mare, Palatul Maricel si fermecatorul „Colt linistit”, unde muzicienii insufletesc atmosfera. Toate aceste locuri ne conduc spre plaja din San Sebastian. Incheiem ziua bucurandu-ne de locatia idilica, considerata de New York Times cea mai frumoasa plaja urbana din Europa. 

Montserrat
Montserrat reprezinta inima identitatii catalane, cea mai renumita manastire din Catalonia, infiintata in 1025. Complexul benedictin adaposteste „Fecioara Neagra”, una dintre cele mai emblematice obiecte de cult ale Spaniei. Dupa o scurta calatorie cu autocarul, urcam in cabina unui tren cu cremaliera care ne va duce la manastire. Aici avem ocazia sa admiram peisajul natural dominat in fundal de crestele muntelui Montserrat. Odata ajunsi la manastire, facem o plimbare in complexul monahal si descoperim bogata istorie a Abatiei Santa Maria de Montserrat. De peste 1000 de ani pelerinii si alti calatori urca acest munte pentru a vizita sanctuarul. Pentru o experienta completa a vizitei in Montserrat, ascultam cel mai vechi cor de copii din Europa, denumit La Escolania. Profita din plin de timpul liber ramas pentru a vizita celebra Madona Neagra si a vedea cateva dintre operele lui Picasso, El Greco si Dali la Muzeul Montserrat. Sau poti urca in telecabina (cost suplimentar) pana in varful muntelui si profita de panorama uimitoare asupra regiunii.

vezi mai multe

Program seniori Barcelona si Costa Brava, Vacanta in Barcelona,Spania| Circuite cu cu avionul din Bucuresti